Prezentare generală
Pe parcursul vieții acumulăm amintiri pe care mai degrabă le-am uita. Pentru persoanele care au suferit o traumă gravă, cum ar fi experiența de luptă, violența în familie sau abuzul din copilărie, aceste amintiri pot fi mai mult decât nedorite - pot fi debilitante.
Oamenii de știință încep să înțeleagă procesul complex al memoriei. Dar încă sunt multe pe care nu le înțeleg, inclusiv de ce unii oameni dezvoltă tulburări de stres posttraumatic (PTSD), iar alții nu.
Cercetările privind uitarea intenționată se desfășoară doar de aproximativ un deceniu. Înainte de aceasta, cercetarea memoriei se rotea în jurul păstrării și îmbunătățirii memoriei. Tema de ștergere sau suprimare a amintirilor este controversată. Cercetările recente privind „uitarea pastilelor” sunt adesea contestate pe motive de etică medicală. Totuși, pentru unii oameni, acesta ar putea fi un salvator. Continuați să citiți pentru a afla ce știm până acum despre uitarea intenționată a lucrurilor.
Cum să uiți amintirile dureroase
1. Identificați-vă declanșatorii
Amintirile sunt dependente de indiciu, ceea ce înseamnă că au nevoie de un declanșator. Memoria ta proastă nu îți este constant în cap; ceva din mediul tău actual îți amintește de experiența ta proastă și declanșează procesul de rechemare.
Unele amintiri au doar câteva declanșatoare, cum ar fi mirosuri sau imagini particulare, în timp ce altele au atât de multe, încât sunt greu de evitat. De exemplu, cineva cu un traumatism legat de luptă ar putea fi declanșat de zgomote puternice, miros de fum, uși închise, cântece particulare, articole de pe marginea drumului și așa mai departe.
Identificarea celor mai frecvente declanșatoare vă poate ajuta să preluați controlul asupra acestora. Când recunoașteți conștient un declanșator, puteți exersa suprimarea asocierii negative. Cu cât suprimați mai des această asociere, cu atât va deveni mai ușoară. Cercetătorii cred că puteți, de asemenea, să reasociați un declanșator cu o experiență pozitivă sau sigură, rupând astfel legătura dintre declanșator și memoria negativă.
2. Vorbeste cu un terapeut
Profitați de procesul de reconsolidare a memoriei. De fiecare dată când vă amintiți o amintire, creierul vă reface această memorie. După o traumă, așteptați câteva săptămâni ca emoțiile voastre să piardă și apoi să vă amintiți activ memoria într-un spațiu sigur. Unii terapeuți vă sfătuiesc să vorbiți despre experiență în detaliu o dată sau de două ori pe săptămână. Alții preferă să scrieți o narațiune a poveștii dvs. și apoi să o citiți în timpul terapiei.
Forțarea creierului tău să reconstruiască în mod repetat memoria dureroasă vă va permite să vă rescrieți memoria într-un mod care să reducă traumele emoționale. Nu vă veți șterge memoria, dar când vă amintiți, va fi mai puțin dureros.
3. Suprimarea memoriei
Ani de zile, cercetătorii cercetează o teorie a suprimării memoriei numită paradigma gândirii / no-think-ului. Ei cred că puteți utiliza funcțiile superioare ale creierului dvs., precum raționamentul și raționalitatea, pentru a întrerupe în mod conștient procesul de rechemare a memoriei.
Practic, acest lucru înseamnă că exersezi intenționat închiderea memoriei dureroase de îndată ce începe. După ce faceți acest lucru timp de câteva săptămâni sau luni, vă puteți (teoretic) să vă antrenați creierul să nu vă amintiți. Practic slăbești conexiunea neurală care îți permite să apelezi la acea memorie particulară.
4. Terapia expunerii
Terapia expunerii este un tip de terapie comportamentală folosită pe scară largă în tratamentul PTSD, care poate fi deosebit de utilă pentru flashbacks și coșmaruri. În timp ce lucrați cu un terapeut, vă confruntați în siguranță atât cu amintiri traumatice, cât și cu declanșatoare comune, astfel încât să puteți învăța să faceți față cu ei.
Terapia expunerii, uneori numită expunere prelungită, implică în mod frecvent reluarea sau gândirea la povestea traumei tale. În unele cazuri, terapeuții aduc pacienții în locuri pe care le-au evitat din cauza PTSD. Un studiu clinic multisite al terapiei de expunere în rândul membrilor serviciului feminin a descoperit că terapia de expunere a avut mai mult succes decât o altă terapie comună la reducerea simptomelor PTSD.
5. Propranolol
Propranololul este un medicament pentru tensiunea arterială din clasa de medicamente cunoscute sub numele de beta-blocante și este adesea utilizat în tratamentul amintirilor traumatice. Propranololul, care este de asemenea utilizat pentru a trata anxietatea de performanță, oprește răspunsul fizic al fricii: mâini zguduitoare, transpirație, inima de alergare și gura uscată.
Studiile duble-orb recente la 60 de persoane cu PTSD au constatat că o doză de propranolol administrată cu 90 de minute înainte de începerea unei sesiuni de reamintire a memoriei (spunând povestea ta), o dată pe săptămână timp de șase săptămâni, a furnizat o reducere semnificativă a simptomelor PTSD.
Acest proces profită de procesul de reconsolidare a memoriei care se întâmplă atunci când vă amintiți o memorie. Dacă aveți propranolol în sistemul dvs. în timp ce vă amintiți o memorie, suprima răspunsul emoțional al fricii. Ulterior, oamenii sunt în continuare capabili să-și amintească detaliile evenimentului, dar acesta nu se mai simte devastator și de nepătruns.
Propranololul are un profil de siguranță foarte ridicat, ceea ce înseamnă că, în general, este considerat sigur. Psihiatrii vor prescrie adesea acest medicament off-label. (Nu este încă aprobat de FDA pentru tratamentul PTSD.) Puteți întreba despre psihiatrii locali din zona dvs. și vedeți dacă folosesc acest protocol de tratament în practicile lor.
Cum funcționează memoria?
Memoria este procesul în care mintea ta înregistrează, stochează și reamintește informații. Este un proces extrem de complex, care încă nu este bine înțeles. Multe teorii despre modul în care diferite aspecte ale memoriei funcționează sunt încă neprovizate și dezbătute.
Cercetătorii știu că există mai multe tipuri diferite de memorie, toate depind de o rețea complexă de neuroni (aveți aproximativ 100 de miliarde de euro), localizate în multe părți diferite ale creierului.
Primul pas în crearea memoriei este înregistrarea informațiilor în memoria pe termen scurt. Cercetătorii știu de câteva decenii că acest proces de codificare a noilor amintiri se bazează foarte mult pe o mică zonă a creierului numită hipocamp. Acolo, marea majoritate a informațiilor pe care le obțineți pe parcursul zilei vin și merg, rămânând mai puțin de un minut.
Uneori, însă, creierul tău indică anumite informații ca fiind importante și demne de a fi transferate în stocare pe termen lung printr-un proces numit consolidare a memoriei. Este recunoscut pe larg că emoția joacă un rol major în acest proces.
Timp de zeci de ani, cercetătorii au considerat că consolidarea era un lucru unic. Odată ce ați stocat o memorie, aceasta va fi întotdeauna acolo. Totuși, cercetările recente au dovedit că nu este cazul.
Gândiți-vă la o anumită memorie precum o propoziție de pe ecranul computerului. De fiecare dată când vă reamintiți o memorie, trebuie să rescrieți acea propoziție, tragând anumiți neuroni într-o ordine specifică, ca și cum ați scrie cuvintele. Acesta este un proces cunoscut sub numele de reconsolidare.
Uneori, când tastați prea repede, faceți greșeli, schimbând un cuvânt aici sau acolo. Creierul tău poate greși și atunci când reconstruiește o amintire. În timpul procesului de reconstrucție, amintirile dvs. devin maleabile, ceea ce înseamnă că este posibil să le ajustați sau să le manipulați.
Anumite tehnici și medicamente pot exploata procesul de reconsolidare, eliminând eficient, de exemplu, sentimentele de teamă asociate cu o anumită memorie.
Cum ne amintim amintirile bune și proaste
În general se înțelege că oamenii își amintesc amintirile emoționale mai viu decât amintirile plictisitoare. Aceasta are legătură cu o regiune mică adânc în interiorul creierului tău numită amigdala.
Amigdala joacă un rol important în răspunsul emoțional. Cercetătorii consideră că răspunsul emoțional al amigdalei îți intensifică conștientizarea senzorială, ceea ce înseamnă că introduci și codifici amintirile mai eficient.
Capacitatea de a simți și de a-și aminti frica a jucat un rol esențial în evoluția rasei umane. Din acest motiv amintirile traumatice sunt atât de greu de uitat.
Cercetări recente au descoperit că amintirile bune și rele sunt de fapt înrădăcinate în diferite părți ale amigdalei, în grupuri separate de neuroni. Acest lucru dovedește că mintea ta fizică reconstruiește diferit amintirile bune și cele rele.
Linia de jos
Amintirile de durere și traume sunt greu de uitat, dar există modalități de a le gestiona. Deși cercetarea progresează rapid, nu există încă medicamente care să poată șterge amintiri particulare.
Cu o muncă grea, cu toate acestea, puteți găsi o modalitate de a împiedica amintirile proaste să-ți vină continuu în cap. De asemenea, puteți lucra pentru a elimina elementul emoțional al acestor amintiri, făcându-le mult mai ușor de tolerat.
